Fiecare dintre noi este constient in adincul Iui de existenta nelegiuirii, de acea povara pe care incercam sa o ascundem, dar este acolo; incercam sa pretindem ca nu sintem vinovati, si totusi ne temem de pedeapsa pe care simtim ca un Dumnezeu drept nu se poate sa nu o aduca peste noi, si pe care o meritam. Si totodata ne intrebam: Vom putea fi iertati? Si mai mult, vom putea fi schimbati?
Acestea sint intrebarile care l-au framintat si pe Isaia si la care incearca sa ne ofere raspuns, dar nu raspunsul lui, nici al vreunui semen de-al sau, ci al Dumnezeului care l-a pus in slujba, in slujba vestirii meritatei pedepse, dar si a inexplicabilei mintuiri de care avea sa fie urmata.
Cartea de fata, a doua din Istoria Binecuvantarii, isi propune sa ne ajute sa-i descifram mesajul peste veacuri si sa-i vedem actualitatea nestirbita de timp si vremuri. Ea constituie simultan un comentariu penetrant, ce abordeaza profetia lui Isaia ca un intreg coerent si care are un mesaj unitar, vital pentru noi, si un ghid hermeneutic ce incearca sa creioneze principii de interpretare utile pentru studiul fiecarei carti profetice. Organizata sub forma unor lectii progresive, ea poate fi folosita pentru studiu individual, in grup sau cu intreaga biserica.
Cuprins
Volumul 1
Programa de studiu biblic
Cuvint inainte PARTEA I - INTRODUCERE PARTEA II - PRIVIRE DE ANSAMBLU
1. Cu autorul prin carte 2. Cu cartea prin istorie 3. Cu cartea prin Biblie 4. Cu cartea prin literatura
PARTEA a III-a: LECTIILE 1-9
Lectia 1 Alege viata! - Privire de ansamblu Lectia 2 Vinovatia cere pedeapsa Lectia 3 Masca religiei nu ne poate acoperi vinovatia Lectia 4 Un alt mintuitor nu exista Lectia 5 Succesul nu este dovada nevinovatiei Lectia 6 Numai la Domnul este mintuire Lectia 7 A te indoi inseamna a te juca cu focul Lectia 8 Cel ce se smereste va fi mintuit Lectia 9 Mintuit spre slava Lui, nu spre slava mea
ANEXA I - DATE ISTORICE SI ARHEOLOGICE
Volumul 2 PARTEA a IV-a: LECTIILE 10-17
Lectia 10 Cu cine Ma veti asemana? Lectia 11 Dreptul de a mintui nu-l voi da altuia Lectia 12 Sa stiti si sa credeti ca Eu sint! Lectia 13 Nu mai umblati in lumina focului aprins de voi insiva! Lectia 14 Mintuirea este pe masura pretului cu care a fost platita Lectia 15 Pocainta este o conditie a rascumpararii Lectia 16 Alternativa mintuirii este pedeapsa Lectia 17 Ce Dumnezeu extraordinar! - Recapitulare