Ep. 3: Dezastrul

O dată tabăra pornită de la Sinai, cititorul aude parcă freamătul ieşit din pieptul tuturor acelora care alcătuiau poporul Domnului şi care îl îngânau aprobator pe Moise:

„Vino cu noi şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel” (Ex. 10:29).

Cu siguranță, toţi repetau după Moise care atunci „când pornea chivotul […] zicea: «Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!» iar când îl aşezau, zicea: «Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!»” (Ex. 10:35-36).  Toţi ar fi spus un AMIN la: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră­?” (Rom. 8:23)

Cine ar fi crezut că vrăjmaşii Domnului erau tocmai aceia care celebrau prezenţa Lui în tabără şi că Domnul Însuşi avea să Se ridice în curând împotriva lor cu toată mânia Lui?

Abia a plecat poporul de la Sinai şi sărbătoarea degenerează într-un lung şir de răzvrătiri ce se termină cu tragicul verdict al lui Dumnezeu de la Cades-Barnea. Verdictul definea păcatul lui Israel ca fiind nesocotirea Domnului, necredinţa în El, ispitirea Domnului, cârtirea împotriva Domnului şi neascultare de glasul Lui (14:11, 22, 23).  Iată ce spune Dumnezeu despre consecinţa păcatului lor: „Veţi şti ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi” (14:34, s.n.).

Definirea păcatului cu voia în Numeri 15:30-31 este făcută în termeni care îl obligă pe cititor să se întrebe dacă cei din capitolul 14 nu cumva s-au făcut vinovaţi tocmai de acest păcat? Iar considerarea atentă a contextului ne va confirma presupunerea, explicaţia fiindu-ne dată de autor sub forma unei teologii narative, realizate printr-o înlănţuire atentă a tablourilor naraţiunii. Iată imaginea întregului context:

În lumina capitolelor 14-19,, păcatul cu voia poate fi definit ca fiind o călcare sistematică a soluţiei lui Dumnezeu mediate de jertfe (cap. 15) şi de funcţia marelui preot (cap. 16-18), care merge mână în mână cu nesocotirea realităţii păcatului şi a consecinţelor lui (cap. 19). Consecinţa imediată pentru acea generaţie a fost neintrarea în Canaan. Să fi existat oare şi o consecinţă veşnică?

Ce se întâmplă cu aceia care mor cu păcatele neispăşite? În Epistola către Evrei, păcatul cu voia este definit astfel:

²⁶Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ²⁷ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi. ²⁸Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. ²⁹Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului? (Evrei 10:26-29).

Ce pedeapsă mai aspră poate exista decât să fii omorât fără milă prin împroşcare cu pietre? Răspunsul ne mută în domeniul pedepsei veşnice. Cei care rămân fără jertfă, mor cu păcatele neispăşite. Iar păcatul neispăşit duce pe înfăptuitorul lui în domeniile păcatului.

Dacă primele trei tablouri (cap. 15, 16-18 şi 19) vorbesc despre acţiunile care duc la păcatul cu voia – a călca în picioare jertfa şi pe Marele Preot –, următoarele trei tablouri (cap. 20, 21 şi 22-24) sunt adăugate primelor trei pentru a linişti temerile noastre. Nu cumva păcatul cu voia poate fi rezultatul unui accident, ca şi cel al lui Moise şi Aaron, de pildă, din Numeri 20? Sau nu cumva păcatul cu voia ar putea fi rezultatul manipulărilor lumilor spirituale negative, ca şi în cazul încercării lui Baalam de a blestema pe copiii lui Israel?

Răspunsul la aceste întrebări le vom avea în pastila următoare.

Ep. 2: Sărbătoarea – “Din El, prin El și pentru El”

Pornim studiul cărții Numeri de la premisa că în carte nu avem o cronică a istoriei lui Israel, ci o interpretare a acesteia. Autorul selectează cu grijă evenimentele și alcătuiește cu ajutorul lor un întreg literar coerent care să poarte spre cititor adevărurile intenţionate de Duhul Sfânt.

Firul roșu în această narațiune pendulează între doi poli: sărbătoarea și dezastrul. De-a lungul cărţii, vom vedea că ceea ce ar fi trebuit să fie o frumoasă sărbătoare degenerează într-un teribil dezastru, pentru ca spre final, zorile să răsară din nou pentru o nouă generație.

Conflictul major al narațiunii îl vom descoperi între Domnul şi generaţia celor care au intrat în numărătoarea de la Sinai. Punctul culminant îl găsim în 14:11-35. Solemnitatea deciziei lui Dumnezeu – „Pe viaţa Mea!” zice Domnul, „că… nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun” (14:28-30) – a ridicat întrebări legate de semnificaţia teologică a ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu generaţia respectivă.

Dar să lăsam dezastrul și să ne focalizăm, deocamdată, pe sărbătoare. Primele zece capitole ridică cititorul pe culmile SĂRBĂTORII de la Sinai, unde Domnul este celebrat prin absolut tot ce se face: toţi cei în stare să poarte armele sunt număraţi în oastea Domnului (cap. 1); tabăra se organizează în jurul Domnului (cap. 2); leviţii sunt consacraţi în slujba Domnului (cap. 3-4); tabăra se curăţă de dragul şi spre slava Domnului (cap. 5), iar poporul este invitat să se consacre Domnului în baza legii nazireatului (cap. 6). Capitolul 7 face din altar punctul focal al păstrării relaţiei cu Dumnezeu, la care se adaugă punerea în slujbă a leviţilor, din capitolul 8. Iar în urma consacrării cu ocazia Paştelui (cap. 9), copiii lui Israel pornesc bucuroşi spre Ţara Promisă pe urmele Domnului (cap. 10).

Numitorul comun al primelor zece capitole este DOMNUL.

Fiind creaţi după chipul şi asemănarea Lui, împlinirea noastră reală este posibilă doar alături de El şi doar în totală subordonare faţă de El. Relaţia cu Dumnezeu şi organizarea întregii vieţi în jurul lui Dumnezeu este esenţa sărbătorii la care ne invită cartea Numeri.

Iar dacă ar fi să vorbim despre actualizarea acestor principii, deşi s-au schimbat legămintele, putem totuşi afirma cu certitudine că lucrurile nu s-au schimbat în mod fundamental, nici în ce ne priveşte pe noi. Ca şi cei din Numeri, şi noi am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu şi deci, nevoia noastră de Dumnezeu este aceeaşi ca a lor. Împlinirea noastră, ca şi împlinirea lor, depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu. Invitaţia la sărbătoare ni se face printr-o serie de întrebări, la care trebuie să dăm răspuns:

• Ai fost numărat în oastea Domnului?
• Ai început să-ți rânduieşti viața în jurul Domnului?
• Te-ai consacrat în slujba Domnului?
• Îţi păstrezi viaţa curată de dragul și spre slava Domnului?
• Este consacrarea ta totală, pe faţă şi cu bucurie sau te ruşinezi de El?
• Ai făcut din altar cheia păstrării relaţiei cu Dumnezeu?
• L-ai declarat stăpânul tău şi eşti gata să faci ce-ţi porunceşte El?
• Îl urmezi pe El spre Ţara Promisă?

În postarea următoare, vom încerca să sondăm abisurile dezastrului în care ei au transformat SĂRBĂTOAREA de la Sinai şi vom face lucrul aceasta conştienţi de faptul că există pericolul de a călca pe urmele lor.

Ep. 1: Numeri – o carte de referință pentru autorii Noului Testament

Importanța cărţii Numeri este scoasă în evidenţă tocmai de referinţele nou-testamentale la evenimentele din ea. Tragedia generaţiei de pe paginile ei este aşezată ca reper în două dintre cărţile Noului Testament: 1 Corinteni şi Evrei. Iar în cartea Romani, capitolele care vorbesc despre predestinaţie şi liber arbitru (9-11), poate cele mai grele capitole din carte, au ca şi corespondent tocmai cartea Numeri.

În toate cele trei cazuri – 1 Corinteni, Evrei şi Romani – cartea Numeri este adusă în discuţie ca să ne ajute să înţelegem pericolul apostaziei, al păcatului cu voia sau al tăierii din măslin. Evenimentele din Numeri, la care se face referire în cărţile Noului Testament ar părea să fie un fel de „blestem” aşezat în faţa poporului lui Dumnezeu pentru a-l face să fugă în direcţia opusă, să aleagă binecuvântarea.

Ne rugăm ca studierea ei să împlinească şi pentru noi aceeaşi funcţie, şi astfel să ajungem să alegem binecuvântarea, care în Numeri este tocmai SĂRBĂTOAREA descrisă în primele zece capitole. Despre Sărbătoare… în episodul următor!

http://www.ib-ro.org/carti/genesa

Începând cu 11 aprilie 2010 intrăm în studiul pe  Apocalipsa – vom contiuna să postăm săptămânal resurse noi.

Predica din 7 martie 2010:  Gen 28-32 – Iacov în școala sfințirii
Predica din 28 februarie 2010:  Gen 25-36 – Doamne, fă-mi un nume, dar când vreau și cum vreau eu

Transcrieri:

Predica din 28 februarie 2010:  Gen 25-36 – Doamne, fă-mi un nume, dar când vreau și cum vreau eu
Predica din 21 februarie 2010:  Gen 25-27 – Esau și-a nesocotit dreptul de întâi născut. Tu ce ai să faci?

Predica din 21 februarie 2010:  Gen 25-27 – Esau și-a nesocotit dreptul de întâi născut. Tu ce ai să faci?
Predica din 14 februarie 2010:  Gen 25-27 – Isaac – in slujba lui Dumnezeu din pricina lui Avraam
7 februarie 2010:  Mărturii – principii din viața lui Avraam
Predica din 31 ianuarie 2010:  Gen12-25 – Principii din viața lui Avraam aplicate la viața mea
Predica din 24 ianuarie 2010:  Gen 24 – Nu păstra binecuvântarea doar pentru tine!

Video:

Predica din 21 februarie 2010:  Gen 25-27 – Esau și-a nesocotit dreptul de întâi născut. Tu ce ai să faci?
Predica din 14 februarie 2010:  Gen 25-27 – Isaac – in slujba lui Dumnezeu din pricina lui Avraam
Predica din 31 ianuarie 2010:  Gen12-25 – Principii din viața lui Avraam aplicate la viața mea
Predica din 24 ianuarie 2010:  Gen 24 – Nu păstra binecuvântarea doar pentru tine!

Transcrieri:

Predica din 14 februarie 2010:  Gen 25-27 – Isaac – in slujba lui Dumnezeu din pricina lui Avraam
Predica din 31 ianuarie 2010:  Gen12-25 – Principii din viața lui Avraam aplicate la viața mea
Predica din 24 ianuarie 2010:  Gen 24 – Nu păstra binecuvântarea doar pentru tine!

Lecţii de studiu:
Lectia 13 – Genesa

Lectia 12 – Genesa

În mod normal, luni dupămasa puteți găsi pe site-ul nostru înregistrarea audio/video a mesajului predicat în duminica anterioară, în biserica Iris. Cu toate acestea, sunt situații în care din motive tehnice nu reușim să fim așa de prompți și pot apărea întârzieri chiar și de câteva zile. Pregătirea fișierelor audio și video preusune multe ore de muncă și este făcută de voluntari, în timpul lor liber. Prin urmare, dacă vor fi întârzieri, vă rugăm să ne înțelegeți.

Pentru cei care vor să aibă acces rapid la aceste informații, există încă o variantă. La pagina http://bisericairis.ro/live-2/ puteți viziona programele de la Iris atât live cât și în reluare, dacă mergeți la playerul livestream, la secțiunea “on demand”. Menționăm că pe bisericairis.ro găsiți programele întregi, în formă “brută”, needitată.

Ne bucurăm că aceste resurse vă sunt de folos și vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere.

Echipa IB

Predica din 17 ianuarie 2010:  Gen. 25-28 – Lecţii din viaţa lui Iacov
Predica din 10 ianuarie 2010:  Gen.12-25 – Procesul modelării credinţei lui Avraam

Video:

Predica din 17 ianuarie 2010:  Gen. 25-28 – Lecţii din viaţa lui Iacov
Predica din 10 ianuarie 2010:  Gen.12-25 – Procesul modelării credinţei lui Avraam
Predica din 3 ianuarie 2010:  Gen. 22 – Examenul final în şcoala facerii unui nume

Transcrieri:

Predica din 3 ianuarie 2010:  Gen. 22 – Examenul final în şcoala facerii unui nume
Predica din 27 decembrie: Gen.18 – Atunci când Dumnezeu îți face un nume, contează nu puterea ta, ci puterea Lui

Lecţii de studiu:
Lectia 11 – Genesa

6 Ianuarie 2010 – O provocare de an nou

Anul nou ne-a prins în Genesa capitolul 19, tocmai la tragedia vieţii lui Lot.

De fiecare sfârşit de an, obişnuim să privim urma paşilor noştri din vale, ca să evaluăm cărările pe care am umblat şi ce am lăsat în urma noastră. M-a cutremurat bilanţul vieţii lui Lot.

S-a despărţit de Avraam din pricina disputei dintre slujitorii lor. Averile le erau prea mari pentru locul pe care-l împărţeau. Lot a ales  cu ochii la averile lui şi la posibilităţile lui de îmbogăţire. Avraam a rămas lângă chemarea lui Dumnezeu.

Ani mai târziu, îngerii îl găsesc la porţile Sodomei, deci între cei cu vază din cetate. Dar în timp ce Lot a ajuns atât de influent în cele materiale încât împăraţii Şinearului să-i râvnească bogăţia şi să-l considere vrednic de dus în robie, el nu a reuşit să influenţeze spre bine, în ultimă instanţă, pe nimeni din casa lui şi pe absolut nimeni din cetate:

¹²Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. ¹³Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” ¹⁴Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte (Gen. 19:12-14).

Ginerii şi fiicele lui au pierit odată cu cetatea. Nevasta lui s-a prefăcut într-un stâlp de sare, iar istoria lui se termină cu Moab şi Ben-Ammi, aducerea aminte a incestului din nopţile beţiei lui Lot.

Ce bilanţ de sfârşit de drum!

Tragedia este cu atât mai mare cu cât Lot a avut harul să crească alături de acela pe care Dumnezeu l-a chemat să fie o binecuvântare şi să devină o binecuvântare pentru cei din jur.

Era prin anii 80. Vorbitorul care ne-a încălzit inimile la conferinţa la care participam a fost Walter A. Henrichsen, autorul cărţii Ucenicii se fac, nu se nasc. Înainte de a fugi la avion, cu bagajele în mână, stând pe pragul uşii, ne-a spus în grabă istoria a doi tineri, care şi-au trăit viaţa în medii ostile: Daniel şi Lot. Ultimele lui cuvinte au rămas neuitate pentru mulţi dintre noi: „În timp ce Daniel trăia în Babilon, Sodoma trăia în lot!”

Aceasta explică atât bilanţul vieţii lui Lot, cât şi impactul vieţii lui Daniel.

Un nou an se deschide înaintea noastră. Chemarea la preoţie ar trebui să ne fie clară tuturor celor care am fost găsiţi de Hristos şi născuţi din nou prin lucrarea Duhului Sfânt. Înainte de plecare, Domnul Isus S-a rugat pentru ucenicii Lui: „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15).

A fi preot, înseamnă a influenţa pe alţii spre bine, fără să te laşi influenţat de ei spre rău.

Cel care şi-a trăit astfel viaţa n-a fost Lot, ci Daniel. Iar exemplul vieţii lui ne lasă cu o provocare pentru 2010: „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci” (Dan. 12:3).

Cred că unul din câştigurile cele mai mari pentru mine a fost scutur din coşul minţii mele teoriile documentare şi să privesc cartea din perspectiva Câmpiei Moabului….

Scrisă de Moise undeva în bucla celor 38 de ani de peregrinări prin pustie, cu scopul de a pregăti nouă generaţie pentru intrarea în ţară şi pentru preoţia la care a chemat-o Dumnezeu, Moise zideşte pe experienţa adunată din evenimentele Exodului şi pe relaţia lui absolut unică cu Dumnezeu, care îi vorbea gură către gură. Aşa are el acces la fântâna înţelepciunii lui Dumnezeu, la revelaţia istoriei începuturilor. Unul care, la porunca lui Dumnezeu a zis: să fie întuneric în Egipt şi lumină în Gosen timp de trei zile, nu a avut nici un fel de probleme să-şi înceapă cartea cu grăirea Creaţiei în existenţă de către Dumnezeul pe care L-a cunoscut şi L-a văzut la lucru.

Genesa trebuie deci interpretată din perspectiva Câmpiei Moabului, adică în lumina evenimentelor Exodului şi a provocărilor care stăteau în faţa noii generaţii.

Rugămintea mea este ca Dumnezeu să folosească comentariul în viaţa a cât mai mulţi oameni iubitori de Scriptură.

În altă ordine de idei, împreună cu Filip lucrăm pe calendarul de studiu Biblic pe anul 2010, pentru bisericile din ţară care sunt încă pe urmele noastre în programul Istoria Binecuvântării. Cărarea studiului biblic din anul care ne aşteaptă străbate spaţiul a  trei cărţi fascinante: Levitic, Galateni şi Genesa.

Continuând Exodul, cartea Levitic ne învaţă că în prezenţa lui Dumnezeu poate veni oricine, oricând, dar nu oricum. Iar pentru că numai în Domnul Isus Hristos se împlineşte condiţia intrării în prezenţa lui Dumnezeu, în Galateni, Pavel îşi atenţionează destinatarii fermecaţi de pseudo-evanghelia adusă de iudaizatori de pericolul despărţirii de Hristos şi a căderii din har, îngânând, am putea spune, tragedia din Numeri a celor răscumpăraţi în baza sângelui mielului pascal.

Cartea  Genesa se înscrie în ciclul următorului an de studiu şi deschide înaintea noastră „istoria facerii unui nume”. Conceptul este luat din cumpăna capitolelor 11 şi 12. În timp ce Nimrod şi urmaşii lui zideau cetatea al cărui vârf să atingă cerul, pentru ca să-şi lege numele de cărămizile şi smoala eforturilor lor, Dumnezeu îl cheamă pe Avraam ca să-i facă El Însuşi un nume mare, legându-l de Sine şi de planurile Lui.

Este interesant că aceste două moduri de a-ţi face un nume creionează două tipare, care măsoară întreaga istorie. Apocalipsa se termină pe două comunităţi purtând două nume diferite: unii, numele fiarei, iar alţii, numele lui Dumnezeu. Primii s-au lăsat prinşi în competiţia afirmării de sine, cei din urmă au avut harul şi curajul de a ieşi din ea, pentru a-şi lega numele de  Dumnezeu şi de planurile Lui.