Vara a trecut. S-a făcut Octombrie. În Iris a început noul an de studiu. Suntem în cartea Genesa, pe care am intitulat-o: Istoria facerii unui nume.

Am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Am fost creaţi ca să stăpânim pământul. Dar imediat după Creaţie a urmat Căderea, care l-a lipsit pe om de slava lui Dumnezeu (vezi Rom. 3:23).

Ca să frâneze efectele Căderii şi ca să întărească principiile Creaţiei, mai târziu, la Sinai, Dumnezeu a dat Legea. Rezumând-o în Mare Poruncă – „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inia, cu tot cugetul şi cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – Domnul Isus defineşte coordonatele esenţiale ale chipului lui Dumnezeu în om: relaţia cu Dumnezeu, cu noi înşine şi  cu semenii sau nevoia de Dumnezeu, de semnificaţie şi de comuniune.

Istoria facerii unui nume începe în Genesa. Ea se leagă de nevoia de semnificaţie şi numele după care alergăm ne conferă identitate, valoare şi, în ultimă instanţă, apartenenţă.

Textul din Genesa 1:26 conţine o afirmaţie a lui Dumnezeu: „Să facem om …”. Aşadar, Dumnezeu  este Cel care ne face. Relaţia cu El ne conferă semnificaţie, adică identitate şi valoare. Însă Căderea a rupt relaţia omului cu Dumnezeu şi omului nu i-a rămas altă opţiune decât să încerce să-şi facă un nume prin propriile lui eforturi. Mandatul cultural – „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ” (Gen. 1:28) – ia oferit omului alternativa.

În Scriptură se împletesc istoriile a două categorii de oamenii. Unii se trudesc pe toate căile posibile ca să-şi facă un nume. Iar pentru că o fac ei înşişi, despărţiţi de Dumnezeu, sunt nevoiţi să-şi lege numele de cărămizile şi smoala realizărilor lor culturale. Alţii s-au lăsat rechemaţi de Dumnezeu în relaţie cu El şi învaţă să-l lase pe Dumnezeu să le facă un nume, dar de data aceasta, legat de Dumnezeul Cel viu.

Atunci când istoria îşi va fi depănat cursul, vom redescoperi că Hristos va despărţii pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre şi o va face tocmai în baza „numelui” pe care am ajuns să-l purtăm.  Unii vor avea pe frunte şi pe mâna dreaptă 666, numărul numelui fiarei, semnul apartenenţei la împărăţia Celui Rău, în timp ce alţii vor avea pe frunte Numele lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Primii au încercat să-şi facă un nume, iar cei din urmă, au aşteptat ca Dumnezeu să le facă numele.

Adam şi Eva, Abel şi Cain, Noe şi cei din generaţia lui apostată, Nimrod dimpreună cu cei de sub turnul Babel şi Avraam… Unii şi-au legat numele de cărămizi şi smoală, alţii de Dumnezeu.  Tu în compania cărora simţi că-ţi trăieşti viaţa?

P.S.

Sunt bucuros să anunţ pe curând o noua apariţie editoriala: Comentariul complet pe Genesa. Un prim volum a apărut în 1994 şi s-a epuizat foarte repede. Acum însă se pregăteşte de tipar comentariul pe întreaga carte. Mulţumesc lui  Dumnezeu şi tuturor acelora care au făcut posibil lucrul acesta.